FC Voluntari a ajuns la capătul puterilor, după ce a avut de suferit în urma deciziilor eronate ale arbitrilor, din campionat, iar la următorul meci, cu Concordia Chiajna, va băga echipa secundă pe teren.
Ultima dovadă de care au avut nevoie cei de la Voluntari a fost contra Viitorului, scor 1-2, când Istvan Kovacs a judecat greșit anumite faze ale jocului.
„Pentru meciul următor, conducerea dorește să bage echipa a doua, pentru că s-au întâmplat foarte multe. Și e păcat, că echipa joacă”, a declarat George Galamaz pentru Dolce Sport.
„Conducerea e foarte supărată, dar eu m-am opus deciziei de a scoate echipa de pe teren. Eu consider că trebuie să mergem până la capăt. Au greșit împotriva noastră arbitri cu experiență, care au condus meciuri din Europa. Când vin în țară, lucrurile se schimbă, împotriva noastră se fac greșeli”, a continuat Galamaz.
În acest moment, FC Voluntari se clasează pe locul nouă, în Liga 1, cu 15 puncte acumulate.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER